Te iubesc deci metodic, egal, eficace,
De la pupa la prova cu tot cu catarg,
Ca matelotul cuminte ce spală puntea pe brânci
Fără să vadă în larg.
Şi n-am să te opresc tocmai eu să mergi
Un' te cheamă, ce te cheamă
Nici să ştergi cuvântul de aramă
Ce-i săpat în palma mâinii stângi
Nici de ce te bucuri, nici vreodată
Când am s-aud că plângi, n-am să cred
Că n-ai s-ajungi cât se poate-n sus...
În aceste zile, când cerul coboară în gri, trăim cu visul că, într-o zi, ne va îneca în albastru... Ca să mai stăm o clipă în noi.
Am colorat nişte ouă, am ajutat la isprăvirea şi consumul unui drob, am băut niscaiva palincă şi vin roşu... Ceilalţi s-au bătut la biserică şi şi-au violentat maţele cu kile de mâncare, uitând că sărbătoarea, chiar şi prin ochii unui necredincios ca mine, înseamnă linişte, pace, speranţă şi bun simţ. Un bun simţ din ce în ce mai ancestral, care coboară în timp până în casa sărmană a unui biet pădurar... Numai acolo mai poate coborî zeul de pe icoană, simbol ferit de exploatarea pe care i-a trasat-o istoria...
În ultima zi a primei luni din cel mai iubit anotimp, cuvintele se transformă în necuvinte, necuvintele se transformă în păsări, iar păsările se înnaripează în cânt de oameni… continuare pe personalsemantic.ro
În întunericul odăii se aprind, se sting... ochii adânci ai tăi murind, reînviind...
Şi, pentru câteva minute, poetul e alături de noi...
E vineri şi cerul e, în sfârşit, senin. Îmi vine să urlu în pădure, să mă îmbăt cu apă rece de izvor, să mă întorc ca un adolescent în mijlocul naturii...
Trecut-a echinoxul, aşa cum trec cu toate.
Cu bune, rele, dulci, amare şi sărate...
În aste vremuri tulburi mai este rost de vară,
Cât sufletul îngână voios la ceas de seară.
Primăvara a dat din nou buzna în viaţa noastră. Prindem o floare la rever şi plecăm în căutarea celei care ne va redefini iubirea de viaţă. Norocos cum mă găsesc, nu trebuie decât să deschid ochii pentru asta...
Aveam la dispoziţie varianta oficială (lipsită, însă, de vivacitate), cea a lui Emeric Imre (mai lentă şi sensibil modificată), dar şi cea prezentă în filmul "Te salut, generaţie în blugi". Totuşi, am ales varianta unui medieşean, pe numele său Ioan Ivan.
Cineva mi-a spus ieri că l-a descoperit pe Nicu Alifantis. Şi că i-a plăcut. De aceea, vă propun două bijuterii: romanţa cu care s-a lansat la TVR şi un cântec molcom pe versurile lui Păunescu.
Nu vi se pare că zilele din anul ăsta seamănă îngrozitor de mult între ele ? E drept că, din când în când, se năpusteşte asupra noastră un escadron de fulgi. Prin urmare, am decretat că e încă iarnă. Anotimpul răcelii şi al singurătăţii. Momentul potrivit pentru o altă cafea cu aromă de folk, în care se oglindeşte amintirea unei iubiri de mult pierdute...
Unul şi cu unu nu mai vor să facă,
nu mai vor să facă niciodată doi,
tabla adunării tremură săracă,
s-a mutat întreaga lume între noi…
La colţ de străzi, se adună verde de brad ce nu mai are puterea să-şi jelească impusa umilire.
Jar la vad de râu o stea-i pe grund.
Noapte bună, fată de brad nins!
A fost ziua ta şi-am să te-ascund
în tăcerea care m-a surprins.
Iar e luni. După un weekend leneş, cu căderi de curent, mă târăsc spre muncă...
Cărţile, ferestre între ziduri... Am aranjat cărţi în noua bibliotecă, le-am trecut prin mână, le-am cântărit în suflet. Şi am reînceput să citesc.
Iată care-i taina mea. E foarte simplă: limpede nu vezi decât cu inima. Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor. Oamenii au dat uitării adevărul acesta. (Antoine de Saint-Exupery)
Regăsirea noastră e despărţirea unui an de destinul nostru. Bine aţi revenit, dragii mei ! Şi anul ăsta vom asculta folk şi rock, vom depăna amintiri şi vom inventa seriale. Deocamdată, ninge... Ninge peste buze, ninge peste pleoape, ninge peste îngeri, ninge peste văi, ninge peste clopot, ninge peste ape, ninge incredibil peste ochii tăi.
©Template by Dicas Blogger.
