Vanghele Gogu - Ninsoarea de adio
Din păcate, incompletă...
Urmasul demn al unui suflet care simte folk si al unei inimi care bate rock
Din păcate, incompletă...
Răspuns: cânta cu formaţia studenţească Redivivus pe străzile Craiovei.
În anul în care se năştea autorul acestui blog, muzica românească, aşa influenţată politic cum era ea, suna de zeci de ori mai bine decât azi...
Şi n-am să te opresc tocmai eu să mergi
Un' te cheamă, ce te cheamă
Nici să ştergi cuvântul de aramă
Ce-i săpat în palma mâinii stângi
Nici de ce te bucuri, nici vreodată
Când am s-aud că plângi, n-am să cred
Că n-ai s-ajungi cât se poate-n sus...
În întunericul odăii se aprind, se sting... ochii adânci ai tăi murind, reînviind...
Şi, pentru câteva minute, poetul e alături de noi...
E vineri şi cerul e, în sfârşit, senin. Îmi vine să urlu în pădure, să mă îmbăt cu apă rece de izvor, să mă întorc ca un adolescent în mijlocul naturii...
Primăvara a dat din nou buzna în viaţa noastră. Prindem o floare la rever şi plecăm în căutarea celei care ne va redefini iubirea de viaţă. Norocos cum mă găsesc, nu trebuie decât să deschid ochii pentru asta...
Aveam la dispoziţie varianta oficială (lipsită, însă, de vivacitate), cea a lui Emeric Imre (mai lentă şi sensibil modificată), dar şi cea prezentă în filmul "Te salut, generaţie în blugi". Totuşi, am ales varianta unui medieşean, pe numele său Ioan Ivan.
Azi-dimineaţă, mi s-a făcut dor de Pittiş... În acelaşi timp cu pliculeţul din cana de ceai, am scos din ungherele minţii o amintire cu el.
Nu vi se pare că zilele din anul ăsta seamănă îngrozitor de mult între ele ? E drept că, din când în când, se năpusteşte asupra noastră un escadron de fulgi. Prin urmare, am decretat că e încă iarnă. Anotimpul răcelii şi al singurătăţii. Momentul potrivit pentru o altă cafea cu aromă de folk, în care se oglindeşte amintirea unei iubiri de mult pierdute...
Unul şi cu unu nu mai vor să facă,
nu mai vor să facă niciodată doi,
tabla adunării tremură săracă,
s-a mutat întreaga lume între noi…
Pământul nostru e mai sărac în genii decât Universul în stele fixe şi mai lesne se naşte în văile nemăsurate ale haosului un nou sistem solar decât pe pămant un geniu.
Câţi oameni sunt într-un singur om? Tot atâţia câte stele sunt cuprinse într-o picătură de rouă sub cerul cel limpede al nopţii.
Stefan Hrusca - Clopotul reintregirii
Împotmolirea din trafic se datorează şi trenului care nu mai vine...
O versiune mai lentă a unei piese ce seamănă cu un plânset revoltat.
Uşa-n loc va-ngheţa şi nimic nu va fi,
Ca un fum de ţigară voi trece în sus
Unde stelele sunt, unde oamenii nu-s,
Am să-ţi spun bună seara, deşi va fi zi.
Doar muzică, fără politică. De la două lacrimi gemene dispărute prematur, asemenea autorului versurilor...
©Template by Dicas Blogger.