Janis Joplin - Summertime
Din vocea ei, fiorul unei poveşti de vară se scurge precum sucul unei portocale sugrumate în timpul unor îmbrăţişări toride...
Urmasul demn al unui suflet care simte folk si al unei inimi care bate rock
Din vocea ei, fiorul unei poveşti de vară se scurge precum sucul unei portocale sugrumate în timpul unor îmbrăţişări toride...
Trebuia să rămânem în epoca aceea, când mediocritatea îşi găsea arareori locul pe sticlă...
Te iubesc deci metodic, egal, eficace,
De la pupa la prova cu tot cu catarg,
Ca matelotul cuminte ce spală puntea pe brânci
Fără să vadă în larg.
Mustăciosule ce musteai de talent, de ce-a trebuit să te urci într-un avion pilotat de un om bolnav de inimă ? Sau ştiai că lumea te va asculta cu aceeaşi emoţie şi 37 de ani mai târziu ?
Give me the number if you can find it
So I can call just to tell them I’m fine and to show
I’ve overcome the blow
I’ve learned to take it well
I only wish my words could just convince myself
That it just wasn’t real
But that’s not the way it feels
Piesa face parte din opera rock "Omul 36/80", compusă în toamna anului 1968. Premiera a avut loc la Opera din Timişoara, în decembrie acelaşi an. Semnificaţia titlului este "36 de ore din viaţa unui om în 80 de minute de muzică". Nicu Covaci considera că opera nu a fost primită foarte bine de public, fiind prea pretenţioasă pentru nivelul de cultură muzicală al acestuia, dar asta nu trebuie să mire pe nimeni, pentru că omul a fost întotdeauna "scârbos" de perfecţionist...
Secvenţele de mai jos au fost filmate la Timişoara, pe malul Begăi, în 1969. Precizarea e mai mult decât necesară, pentru că atmosfera şi muzica nu par a fi desprinse de pe meleagurile astea...
Din păcate, incompletă...
Revăd în minte caseta... Are o copertă trasă la xerox, pe o copertă uşor galbenă, ca tenta unei foi îngălbenite de timp. Cu un mic chenar negru. Pe bandă, câteva cântece de dragoste... unele pline de speranţă, altele mustind de tristeţe. Uneori, în reveriile mele de adolescent, mi-am imaginat că voi cânta melodia de mai jos viitoarei mele soţii, oricare ar fi fost ea... deşi era clar că va trebui s-o fac singur, căci Perry Como se pregătea să treacă în lumea viselor. Astăzi ar fi fost ziua lui şi simt nevoia să-l aud undeva, în surdină... And I love you so. The people ask me how, How I've lived till now. I tell them: "I don't know".
Răspuns: cânta cu formaţia studenţească Redivivus pe străzile Craiovei.
În anul în care se năştea autorul acestui blog, muzica românească, aşa influenţată politic cum era ea, suna de zeci de ori mai bine decât azi...
Şi n-am să te opresc tocmai eu să mergi
Un' te cheamă, ce te cheamă
Nici să ştergi cuvântul de aramă
Ce-i săpat în palma mâinii stângi
Nici de ce te bucuri, nici vreodată
Când am s-aud că plângi, n-am să cred
Că n-ai s-ajungi cât se poate-n sus...
Este boala unui personaj de film al cărei singur simptom este că devine tot mai frumos pe măsură ce se apropie de moarte. Erich Segal, care a plecat dintre noi la începutul acestui an, a descris-o pe hârtie. Francis Lai, de la a cărui naştere se împlinesc azi 78 de ani, a pus-o pe note. Restul e istorie...
În dimineaţa asta leneşă, îmi voi impune să-mi reamintesc de reproşurile părinţilor mei din timpul scurtei mele perioade de şomaj post-universitar şi-mi voi spune că tare bine e să ai de muncă. Ceea ce nu mă împiedică să protestez, cu aceeaşi energie unică a tinereţii...Uff, ce viaţă aspră!
În aceste zile, când cerul coboară în gri, trăim cu visul că, într-o zi, ne va îneca în albastru... Ca să mai stăm o clipă în noi.
Am colorat nişte ouă, am ajutat la isprăvirea şi consumul unui drob, am băut niscaiva palincă şi vin roşu... Ceilalţi s-au bătut la biserică şi şi-au violentat maţele cu kile de mâncare, uitând că sărbătoarea, chiar şi prin ochii unui necredincios ca mine, înseamnă linişte, pace, speranţă şi bun simţ. Un bun simţ din ce în ce mai ancestral, care coboară în timp până în casa sărmană a unui biet pădurar... Numai acolo mai poate coborî zeul de pe icoană, simbol ferit de exploatarea pe care i-a trasat-o istoria...
În ultima zi a primei luni din cel mai iubit anotimp, cuvintele se transformă în necuvinte, necuvintele se transformă în păsări, iar păsările se înnaripează în cânt de oameni… continuare pe personalsemantic.ro
De astăzi, se cheamă că are 65 de ani. Dar mâna-i struneşte cu aceeaşi intensitate chitara electrică. I se spune simplu: GOD.
În întunericul odăii se aprind, se sting... ochii adânci ai tăi murind, reînviind...
Şi, pentru câteva minute, poetul e alături de noi...
Am cunoscut pe cineva care vedea materia, cineva m-a cunoscut pe mine care vedeam cuvintele...
E vineri şi cerul e, în sfârşit, senin. Îmi vine să urlu în pădure, să mă îmbăt cu apă rece de izvor, să mă întorc ca un adolescent în mijlocul naturii...
S-a născut într-o zi de 25 martie, sub zodia cancerului... adevăratului cancer, cel nemilos, care i-a răpit mai întâi privirea şi care avea, apoi, să-i scurteze viaţa. Dar chitara purtată pe genunchi i-a asigurat nemurirea.
Băieţii de la Radio Guerilla mi-au amintit azi-dimineaţă că n-a murit copilul din mine. Angela Similea, la Club Anda...
Titlul cântecului face referire la un labrador negru, cu nume necunoscut, care rătăcea în jurul studiourilor Headley Grange în timp ce trupa înregistra al patrulea album. Câinele cu pricina n-are nicio legătură cu versurile, acestea referindu-se la dorinţa disperată de a câştiga iubirea unei femei.
Trecut-a echinoxul, aşa cum trec cu toate.
Cu bune, rele, dulci, amare şi sărate...
În aste vremuri tulburi mai este rost de vară,
Cât sufletul îngână voios la ceas de seară.
Acul seismografului a încercat să zgârie vocea aceea gravă şi caldă de pe vinil, dar n-a reuşit decât să-i dea acea aromă de petale proaspete care însoţeşte orice amintire plăcută...
Primăvara a dat din nou buzna în viaţa noastră. Prindem o floare la rever şi plecăm în căutarea celei care ne va redefini iubirea de viaţă. Norocos cum mă găsesc, nu trebuie decât să deschid ochii pentru asta...
Când vor cădea frunzele pomului, când se va veşteji iarba câmpului,
pletele mele şi pletele tale se vor aşterne pe câmpuri
ca să nu rămână înfrigurată această ţară de vis.
(Nichita Stănescu)
Aveam la dispoziţie varianta oficială (lipsită, însă, de vivacitate), cea a lui Emeric Imre (mai lentă şi sensibil modificată), dar şi cea prezentă în filmul "Te salut, generaţie în blugi". Totuşi, am ales varianta unui medieşean, pe numele său Ioan Ivan.
41 de ani de la cea mai urâtă zi de 3 februarie din istoria muzicii...
Cineva mi-a spus ieri că l-a descoperit pe Nicu Alifantis. Şi că i-a plăcut. De aceea, vă propun două bijuterii: romanţa cu care s-a lansat la TVR şi un cântec molcom pe versurile lui Păunescu.
Moshe Brand n-a scos nicio vorbă până la vârsta de 6 ani. Apoi, a cântat în limbi pe care nu le cunoştea. După care, şi-a luat zborul de la o fereastră din Paris...
71 de ani de la naşterea celui fără de care n-ar fi existat "My Way"...
Azi-dimineaţă, mi s-a făcut dor de Pittiş... În acelaşi timp cu pliculeţul din cana de ceai, am scos din ungherele minţii o amintire cu el.
O carieră relansată în 1967, când a fost cenzurat de generalul de Gaulle pentru că le-a reproşat francezilor lipsa de recunoştinţă faţă de americani.
Un om simplu, prietenos, plin de un umor foarte fin, deloc vulgar, bucuros să fie în compania prietenilor, a oamenilor în general. În "INDEX 66",prima formaţie în care a cântat, a fost chitarist şi solist vocal, iar în "CROMATIC" a trecut la chitară bas şi a câştigat marele premiu la Festivalul Studenţesc la Bucureşti în 1969.Peste câţiva ani s-a alăturat grupului "MONDIAL" la chitară solo, iar în 1977 şi-a împlinit visul, întorcându-se la Cluj şi înfiinţând "SEMNAL M", formaţia lui de suflet, în care a activat până în ultima zi a vieţii sale. (sursa)
Semnal M - Primavara Romaneasca
Nu vi se pare că zilele din anul ăsta seamănă îngrozitor de mult între ele ? E drept că, din când în când, se năpusteşte asupra noastră un escadron de fulgi. Prin urmare, am decretat că e încă iarnă. Anotimpul răcelii şi al singurătăţii. Momentul potrivit pentru o altă cafea cu aromă de folk, în care se oglindeşte amintirea unei iubiri de mult pierdute...
Unul şi cu unu nu mai vor să facă,
nu mai vor să facă niciodată doi,
tabla adunării tremură săracă,
s-a mutat întreaga lume între noi…
Pământul nostru e mai sărac în genii decât Universul în stele fixe şi mai lesne se naşte în văile nemăsurate ale haosului un nou sistem solar decât pe pămant un geniu.
Câţi oameni sunt într-un singur om? Tot atâţia câte stele sunt cuprinse într-o picătură de rouă sub cerul cel limpede al nopţii.
La colţ de străzi, se adună verde de brad ce nu mai are puterea să-şi jelească impusa umilire.
Jar la vad de râu o stea-i pe grund.
Noapte bună, fată de brad nins!
A fost ziua ta şi-am să te-ascund
în tăcerea care m-a surprins.
Frank Sinatra, Dean Martin şi Sammy Davis Jr., adică cea mai mare parte din Rat Pack, la Kiel Opera House din St. Louis, Missouri. Era luna iunie a anului 1965. Iar Johnny Carson era gazda spectacolului.
Poate că e prea mult să avem două piese cu Chilian într-o săptămână, dar asta se potriveşte perfect cu starea mea din aceste zile.
Cu puţină întârziere, să celebrăm şi noi 69 de ani de când diamantul ieşit din rugina visului american continuă să se revolte prin voce, spirit şi efervescenţă.
Iar e luni. După un weekend leneş, cu căderi de curent, mă târăsc spre muncă...
Cea mai frumoasă voce a rockului românesc. La prima aniversare după reînviere.
Cărţile, ferestre între ziduri... Am aranjat cărţi în noua bibliotecă, le-am trecut prin mână, le-am cântărit în suflet. Şi am reînceput să citesc.
Iată care-i taina mea. E foarte simplă: limpede nu vezi decât cu inima. Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor. Oamenii au dat uitării adevărul acesta. (Antoine de Saint-Exupery)
Regăsirea noastră e despărţirea unui an de destinul nostru. Bine aţi revenit, dragii mei ! Şi anul ăsta vom asculta folk şi rock, vom depăna amintiri şi vom inventa seriale. Deocamdată, ninge... Ninge peste buze, ninge peste pleoape, ninge peste îngeri, ninge peste văi, ninge peste clopot, ninge peste ape, ninge incredibil peste ochii tăi.
©Template by Dicas Blogger.